„Ștefan cel Mare al literaturii române.”

(G. Călinescu)

„Ceahlăul prozei românești.” (G. Bogza)

„Scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic și tragic.” (P.Georgescu)

   În roman se împletesc câteva mituri fundamentale:

• al nuntirii cosmice din balada „Miorița”;
• al odiseei zeiței Isis, plecată în călătoria de recompunere a trupului dezmembrat al lui Osiris;
• al coborârii în Infern a lui Orfeu;
• al Penelopei, simbolul credinței, al fidelității;
• mitul Marii Treceri.

Romanul surprinde un aspect din viața muntenilor. Incipitul prezintă o legendă spusă adesea de Nechifor Lipan.

Vitoria îl așteaptă pe Nechifor Lipan să revină de la Dorna unde a plecat pentru a cumpăra oi. Semnele o determină să se îngrijoreze.

Se întâlnește cu starețul mănăstirii Sfânta Ana de la Bistrița care o sfătuiește să meargă să anunțe autoritățile de dispariția lui Nechifor. În ziua următoare, cu Gheorghiță, pleacă la Piatra Neamț să facă o plângere, dar renunță.

Vitoria hotărăște să plece ea însăși la Dorna în căutarea soțului, neavând încredere în autorități. Pentru a nu fi singură, l-a luat cu ea și pe Gheorghiță, iar pe Minodora a dus-o la mănăstirea Văratec.

Pentru a face rost de bani, vându negustorului David piei de miel și burdufuri de brânză afumată și, cu banii câștigați, în dimineața de 10 martie, după ce a postit 40 de zile și s-a împărtășit, pleacă la drum, luând baltagul cel nou, sfințit de părinte.

La cancelarie, la Vatra Dornei, Vitoria a aflat că Nechifor a cumpărat 300 de oi de la Gheorge Adamachi și Vasile Ursachi, după care a plecat împreună cu doi ciobani. A plecat pe urmele lor și a aflat că au trecut prin Broșteni, spre Bistrița.

  În satul Sabasa, Vitoria și Gheorghiță au făcut popas, aici feciorul crâșmarului i-a dus până la crâșma lui Iorgu Vasiliu, dar de la acesta au înțeles că turma de oi era însoțită numai de doi călăreți. Niciunul din ei, conform descrierii, nu era Nechifor Lipan. Aceștia se numeau Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.