„Pământul, istoria și limba sunt, în esență, cei trei stâlpi pe care se ține neamul.”

(I. Druță)

``„Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există,

n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.”

(Blaise Pascal)

„Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul.”

(Fiodor Dostoievski)

Motto:

„Cum, Tu, care ești Iudeu,

Ceri să bei de la mine, care sunt femeie Samariteancă?”

                          Ioan, 4-9

SAMARITEÁN, Ă, samariteni,e, s.m. și f. 

1. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. Om milos; binefăcător.

Isus şi femeia samariteancă

     Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:

– Dă-mi să beau!

Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.Femeia samariteancă I-a zis:

– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!

Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii.

 Isus i-a răspuns:

– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie! Femeia I-a zis:

– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?!

Isus i-a răspuns:

– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.  Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.

                     Pilda samariteanului milostiv

   Pilda samariteanului milostiv este o parabolă povestită de Iisus, menționată numai într-una din cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Potrivit Evangheliei dupa Luca (10:29–37), un călător (evreu sau nu) este bătut, jefuit și lăsat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim si Ierihon. Mai întâi un preot, apoi un levit, trec pe lângă el, evitându-l și fără a-i da vreo mână de ajutor. În cele din urmă, bietul om este luat în seama de un samaritean. În ciuda vrăjmășiei dintre evrei si samariteni, acesta îl ajută pe rănit, îi leagă rănile și i le tratează cu untedelemn și vin. Apoi, îl duce la o casă de oaspeți, unde îl lasă în grija gazdei, promițând că va achita toate cheltuielile necesare îngrijirii victimei tâlharilor. Iisus dă această pilda drept raspuns la intrebarea: „Cine este aproapele meu?"  

    Samarineanul milostiv, un anonim, care nu se remarcă nici prin rang, nici prin bogăţie, nici prin nobleţea neamului său, devine un om al compasiunii şi al acţiunii, venind în ajutorul celui rănit, care se zbătea între viaţă şi moarte.

    Unii învățați creștini, precum Sfântul Augustin, au interpretat această parabolă din punct de vedere alegoric, ideintificând samariteanul cu Iisus Hristos, care mântuiește sufletul păcătos. Alții au considerat această pildă mai curând ca o exemplificare a eticii lui Iisus.

    Expresia „bunul samaritean", referitoare la cineva care ajută dezinteresat un străin, a devenit, cu timpul, răspândită în toată lumea creștină, fiind adeseori adoptată ca nume al unor spitale si organizații de binefacere.

  Caracterizarea Samaritencei

Naratorul: „o fetișcană de vreo șaptesprezece ani”

Stareța: „fată tânără, frumoasă”

Băiatul: „- Ce te-a apucat, fa tu, toanto?”

Naratorul: „... măcar de-ar fi ajuns-o capul să mai ascundă pe ici, pe colo câte-un pumn de fasole prin fustăraia ceea că era slăbuță și puțintică din fire, de-o dădea vântul jos...Se așază la masă ultima, dacă rămâne ceva, dacă nu rămâne, se duce acasă, mulțumindu-se cu celea ce gustase pe când făcea zama.” 

Bătrânul: „- Mulțumesc, maică! Îngăduie-mi să mă las în genunchi pentru a săruta truditele tale mânuțe.”

Naratorul: „Călugărițele au fost jurate să poarte dragoste acestei lumi pline de păcate, cu sufletul plin de smerenie, cu inima veșnic gata pentru binefacere în numele Domnului, să nu ne împotrivim relelor, să le primim pe toate așa cum vin ele rânduite de sus...”

Bolnavii: „Se poate să vină ea, femeie încă tânără, mamă a doi copii, pentru a vedea ceea ce nu e de văzut și rudele cele mai apropiate s-au lepădat de dânșii. Maica le zâmbea într-o cerească depărtare.”

Naratorul: „Bucătăreasă, grăjdară, sanitară a ajuns în cele din urmă spălătoreasă. Focurile prin care i-a fost dat să treacă au călit-o, slujirea unui sfânt lăcaș căzut în veacul prigonirilor a făcut-o înțeleaptă, răbdătoare, dârză.”

:

Naratorul: „Se ridica din pat, se îmbrăca, venea să-i îmbrace, să-i mângâie, să-i legene, devenindu-le până în zori mamă, bunică, dădacă.”

Preotul: „Femeia ceea, ea nu numai că n-a fost călugăriță, ea nici măcar poslușnică n-a apucat să fie! Nici măcar nu are binecuvântarea pentru a purta rasă și acoperământ cu cruce în frunte!...”

Naratorul: „Vin să se plângă de soartă, vin să fie mângâiați cu o vorbă bună, vin să-ți sfârșească veacul alături de cea care i-a înțeles cu adevărat și i-a iubit...”

Naratorul: „ Îngăduie-mi să mă închin și eu în fața slujirii tale, Maică, sărutând sfintele tale mâini.”