Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti,judeţul Teleorman, fiu al lui Tudor Călăraşu „de profesie plugar” şi al Joiţei Preda.Copilul va purta numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joiţa Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.  Joiţa venea cu două fete din prima căsătorie,Tudor Călăraşu avea şi el trei băieţi cu prima soţie care-i murise.În familia celor doi soţi se mai nasc: Ilinca, Marin şi Alexandru.În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță 

Anul 1933 — 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viaţa şcolarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărţi şi se îmbolnăveşte de malarie. Învăţătorul îi arată multă bunăvoinţă, îl ajută să termine anul şcolar şi-i împrumută cărţi.

Cu rugăminţi repetate şi insistenţe, obţine de la mama

sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea

la „şcoala de învăţători”.Termină clasa a VII-a cu media

generală 9,78. Examenul pentru obţinerea certificatului

de absolvire a şapte clase îl susţine la Şcoala de centru

din Ciolăneşti.  La 18 iunie i se eliberează certificatul de

absolvire a şapte clase primare, cu media generală

pe obiecte 9,15.

În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria, unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Se duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. n toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. La sfârșitul anului școlar 1940-1941, susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală. 

 Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu.Prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.În aprilie 1942 debutează cu schiţa „Părlitu’” în ziarul Timpul. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schiţele şi povestirile: „Strigoaica”, „Salcâmul”, „Calul”, „Noaptea”, „La câmp”.

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul.Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții.

Între 1943-1945 este luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945 devine corector la ziarul România liberă. Apoi din 1952 devine redactor la revista Viaţa românească. În 1956 primeşte premiul de stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing. În 1954 se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Au divorţat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franţa la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru.În 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. În 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980.

În 1970 – traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist.În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională (parlamentul). Între 1975 şi 1980 locuieşte în Bucureşti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia.

Cel mai iubit dintre pamânteni

Romanul Cel mai iubit dintre pământeni, 1980 (trei volume, însumând peste 1200 de pagini) este prezentat cititorilor ca un text memorialistic şi justificativ scris în închisoare de un bărbat cultivat (cândva asistent la o catedră de filosofia culturii), Victor Petrini, acuzat de crimă. El urmează să apară în scurt timp în faţa unei instanţe judecătoreşti care l-ar putea condamna la închisoare pe viaţă şi încearcă – sfătuit de avocat – să-l câştige pe judecător de partea sa, prin sinceritate, pentru a obţine o reducere a pedepsei. Aproape toţi comentatorii au observat că Victor Petrini este un alter-ego al lui Marin Preda.