Eminescu işi merită pe deplin numele de cel mai mare poet român,deoarece,el atinge prin opera sa,teme fundamentale ale omenirii.Supratema lui Eminescu, cea care apare in aproximativ toate creatiile lui, este tema timpului. Această temă apare atât în poezia eminesciană,cât,şi în proza acestuia sub diferite imagini. Poetul se inspiră din ideile lui Schopenhauer care prezintă timpul ca un prezent etern, trecutul si viitorul fiind posibile doar prin prisma prezentului.

Apar diverse viziuni ale timpului, imagini lirice variate, ce infăţişează timpul ca eternitate sau ni-l prezintă din perspectiva efemerităţii. Varietatea imaginilor lirice ale timpului apare ca o consecinţă a genialităţii poetului. Acesta reia aceeaşi temă privind-o din diverse aspecte, analizand-o in profunzime, oferindu-i diverse simboluri.

,, Singuratate...''

Printre stânci de piatră seacă, ,, Printre stânci de piatră seacă ''

Auzi plâns de cucuvai,

Ţipând noaptea tristu-i vai! 

Pe bolta alburie o stea nu se arată, ,, De câte ori,iubito...''

Departe doară luna cea galbenă - o pată;

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, ,,Veneţia ''

Rosteşte lin în clipe cadenţate:

Privea în zare cum pe mări ,,Luceafărul ''

Răsare şi străluce,

Pe mişcătoarele cărări

Corăbii negre duce.

Când unul trece, altul vine ,,Cu mâine zilele-ţi adaogi''

În astă lume a-l urma,

De-or trece anii cum trecură, ,,De-or trece anii''

Ea tot mai mult îmi va plăcé.

Din noaptea vecinicei uitări ,,Din noaptea''

În care toate curg,

A vieţii noastre dezmierdări

Şi raze din amurg.