Școala lui Guguță

Guguță l-a căutat pe taică-său, care nu-și vedea capul de treburi.

-Tată, fă-mi o școală în ogradă.

-O școală, a? Ei, dacă e s-o fac, păi să aibă măcar două etaje...

-Întâi fă-mi o bancă, nu se lasă Guguță.

-O bancă, da, se luminează tata.

După o săptămână, iată o aduce meșterul și o pune în livadă. Cum auzea clopoțelul școlii, Guguță își lua pălăria de pe cap, se așeza în bancă și își făcea temele.

Copii vecinilor se zbenguiau prin gard. Ce n-ar fi dat să stea și ei în banca asta?! Guguță le spuse că, dacă au straie noi și cărți, pot veni câte unul la școala lui.

Vestea despre banca lui Guguță s-a dus din uliță în uliță. Într-o zi, când Guguță era la pauză, iată că directotul școlii deschide portița să vadă și el cum e în banca lui Guguță.

-Aa, poftiți! îi face loc băiatul. Dar mai întâi mâncați un măr din livada noastră.