Cap. I  - PANDEMIA

        “Pandemie = epidemie care se întinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente.” (Dex)

           Acest cuvânt este cel care urma să înceapă și să încheie toate zilele ce au urmat știrii că un virus ucigător face ravagii prin toată lumea.

          Este un cuvânt care a împărțit viața în ”înainte” și ”după”.

          „Începând de mâine, toate cursurile se vor muta în mediul online” – alte cuvinte care au adus multă neliniște, teamă de necunoscut, dor de colegi și de învățătoare, de școala mea dragă, de rutina mea zilnică, de plimbările matinale cu bicicleta, de întrecerile cu rolele cu prietenii mei de la bloc, de parcul de peste drum...de lebedele și broscuțele țestoase de acolo, de lacul și băncuțele frumoase, de copacii înfrunziți care urmează să înflorească exact acum ... Ooooof, ce veste nedreaptă!

Cap. II – ACASĂ

                “Acasă = casa în care locuiești” (Dex)

          În ziua ce a urmat acestei vești care a căzut ca un trăsnet peste noi, a început lupta împotriva unei crize nemaiîntâlnite, cu dorul de tot ceea ce era interzis în această perioadă, cu noi provocări, cu descoperirea unui univers școlar nou, cu lecții online, cu dascălii și colegii înghesuiți în niște căsuțe mici pe un monitor care marca încă o dată distanța dintre noi.

           Încet, dar sigur s-a instalat și teama că cel mai probabil te vor sufoca părinții cu prea multă iubire, grijă, cicăleală, mâncare, prea multe sarcini, prea multe așteptări...prea mult timp împreună...

       Apoi, plină de curajul lui „n-am încotro” am început slalomul printre activități antiplictiseală și am umblat în “cutiuța cu lucruri de făcut” și Doamne, cât de multe mai erau! 

             Am descoperit aici experimente minunate pe care îmi propusesem să le fac împreună cu mama sau cu prietena mea, un vulcan miniatural care aștepta să prindă viață în mâinile mele, o grămăjoară de pietricele care așteptau să capete identitate sub pensula mea minunată, mingea mea fucsia care mă aștepta complice să îi arătăm împreună tatalui meu că sunt o fotbalistă mai bună decât el și muuuuulte rețete pe care i-am promis mamei că le vom încerca împreună.

             Zi după zi, fiecare lucru din această cutiuță a devenit realitate – am devenit masterchef-ul familiei, impresionându-i pe toți cu cele gătite de mine, am văzut toate filmele de pe lista mea, bineînțeles alături de familia mea, savurând floricele făcute de mine. 

          Am plantat copăcei și flori în grădinița din fața blocului, am furat razele soarelui din balconul casei noastre și am pășit temători pe străzile pustii.

         Am descoperit că lumea științelor nu are limite, am făcut primii pași în lumea roboticii, am citit mult, am răspuns tuturor provocărilor școlare, mai curajos decât am făcut-o vreodată, am pictat, iar pietricelele alese cu grijă de pe plajele însorite au prins viață și au devenit pe rând o bufniță, o gărgăriță, o floare, un curcubeu, un smiley face, făcându-ma să înțeleg că până și o piatră poate prinde viață dacă pui puțin suflet.