De-a lungul istoriei, creștinismul a fost marcat de schisme și dispute teologice care au avut ca efect apariția unor biserici distincte. Principalele ramuri ale creștinismului sunt reprezentate de Biserica Ortodoxă Răsăriteană și Biserica Romano-Catolică, urmate de bisericile protestante.

Inițial, creștinismul a început să se dezvolte în Ierusalim și mai apoi în întregul Orient Mijlociu, devenind, ulterior, religie de stat în Armenia, Etiopia, Georgia și, în final, religia de stat a Imperiului Roman .

Creştinismul s-a răspândit mai ales datorită condiţiilor oferite de Imperiul Roman. Cei care propovăduiau noua învăţătură în primele secole ale erei creştine au beneficiat de protecţia oferită de administraţia romană, dar şi de infrastructura imperiului. Culmea, până şi persecuţiile s-au dovedit a avea un rol important de popularizare.

Din anul 63 i. Cr., Ideea este inclusa in provincia romana Siria. Regii Iudeii domnesc sub autoritatea proconsului roman. Ocupaţia romana i-a divizat pe evrei in mai multe grupări. Saducheii reprezentau bogata si influenta aristocraţie preoţeasca, colaboratoare a romanilor. Fariseii erau partizanii respectării cu stricteţe a Legii lui Moise. 

Zelotii erau adepţii rezistentei armate, violente contra romanilor. Esenienii erau o secta care, dezgustata de societatea din timpul ei, a preferat sa trăiască in comunitati monarhale izolate.

O componenta esenţiala a iudaismului era ideea venirii unui salvator, Mesia, care sa elibereze poporul evreu.