Arhitectura greacă s-a dezvoltat in Grecia antică între 1050 si 31 î.Hr. . Printre cele mai cunoscute

monumente ale artei grecești sunt templele din piatră, statuile cu figuri umane si vasele pictate.

Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau cladirile cele mai reprezentative ale

arhitecturii grecesti. Constructiile din  perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu grecesc sunt

remarcabil de simple.Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura, stiluri care au influentat aspectele fatadelor templelor.

Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau alcatuite dintr-un element numit echinus si un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea incarcarea cladirii de deasupra. Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai inalte si mai frumoase decat cele dorice.

Coloanele ionice nu mai stateau direct pe ultima treapta ci pe o baza iar capitelurile coloanelor ionice aveau forma a doua spirale, element care semana cu un sul partial desfacut.

 Acesta statea pe o mica banda decorata aflata in capatul stalpului. Coloanele ionice aratau diferit privite din fata sau din spate si din lateral.

Concluzia a fost ca desi stilul ionic este mai decorativ si gratios decat cel doric, nu prezinta robustetea acestuia.

Templul lui Hera din Samos si templul lui Artemis din Ephesus sunt exemple de temple construite in stilul ionic.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat si s-a utilizat in principal pentru coloane de interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri inalte in forma de clopot rasturnat acoperite

 cu frunze sculptate. Prima coloana corintiana se afla in templul lui Apollo Epicurius din Bassae.