CUVÂNT PENTRU EROII HOLOCAUSTULUI
Suntem recunoscători, astăzi, tuturor celor ce au suportat infernul din lagărele de concentrare(Auschwitz-Bikernau, Belzec, Dachau, Mechelen etc.) înființate și controlate de naziști.




În ianuarie 1942 a avut loc reuniunea de la Wansee, în afara Berlinului, unde naziști de rang înalt și autorități ale statului, s-au pus de acord cu privire la modul în care să pună în aplicare ceea ce naziștii au numit „soluția finală a problemei evreiești”
Înainte de convocarea conferinței de la Wansee, comportamentele precum crime, jigniri începuseră deja împotriva evreilor și a rromilor. Chiar și experimente cu gaze ucigătoare




În lagăre ca cel de la Chelmno, Belzecin, Sobibor, Treblinka erau omorâți mulți evrei prin expermientele cu gaz.



Toate lagărele au fost construite cu un singur scop: exterminarea a cât mai multor evrei posibili într-un timp foarte scurt.
Oamenii erau aleși, în funcție de puterea de muncă, cei slabi erau gazați.

Două lagăre, Auschwitz-Birkeanu și Majdanek, au fost construite pentru a servi atât ca lagăre de concentrare cât și de exterminare, unde oamenii urmau să fie uciși sau închiși.
Lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost înfiiințat in 1940, în orașul polonez Oswiecim.



Auscwitz, fosta ”închisoare” de război, a trebuit extinsă din cauza spațiului mult prea mic, ajungând astfel în în satul Birkeanu.
Condițiile de la Auschwitz-Birkeanu au fost atât de grele încât mulți deținuți au supraviețuit doar câteva săptămâni.
Camerele de gazare au fost până în noiembrie 1944.
În iulie 1944 trupele sovietice au avansat rapid spre vest și au eliberat lagărul de la Majdanek.
Retragerea germanilor s-a petrecut repede.
Din ianuarie până în mai 1945, lagărul de concentrare și de muncă forțată din întreaga Germanie, din Polonia și din Austria au fost eliberate de trupele sovietice, britanice și americane.




Supraviețuitorii acestui chin, au rămas cu o mulțime de amintiri sfâșietoare. Copii de atunci, bătrânii de astăzi care, când au coborât din trenuri au avut parte de ultimele mângâieri și îmbrățișări din partea părinților, bunicilor, fraților, surorilor.
Foarte mulți supraviețuitori au decis, după ceva timp să împărtășească trăirile lor cu întreaga lume.
Au avut curajul de a le așterne pe hârtie și de a lăsa pe toată lumea să afle crudul adevăr și anume cât de inumani, pot deveni cei umani.








Rachel Davidovits retrăieşte, la cei 94 de ani, drama tinereţii sale. A fost deportată împreună cu familia în lagărul de la Auschwitz. Părinţii săi au fost gazaţi, iar ea şi sora sa mai mare cu trei ani au fost obligate să muncească în fabrica de armament din lagărul Buchenwald.

Eva Mozes a fost deportată din casa din Sălaj, România, la doar 10 ani, alături de familia sa, ajungând la Auschwitz. Peste 100 dintre rudele Evei Mozes Kor au murit în timpul Holocaustului. Ea şi sora sa, Miriam, copii pe atunci, au supravieţuit numai pentru că au făcut parte dintre cele 1500 de perechi de gemeni identici pe care doctorul Mengele a făcut teste inumane. Nici acum Kor nu ştie ce i s-a injectat şi cu ce efecte.

A văzut moartea cu ochii, şi-a văzut părinţii şi şase dintre fraţi murind la Auschwitz, de unde ea a reuşit să scape. La 88 de ani, Gabriela Matlay – tanti Ella – povesteşte pentru prima oară despre ororile Holocaustului.
”Ungurii ne-au deportat la Auschwitz, nu romanii!”

„Am plâns atât de mult când mi-au tatuat numărul 71978 pe braț. Nu din cauza durerii, ci din cauza a ceea ce însemna. Îmi pierdusem identitatea și devenisem doar un număr. Mama a încercat să mă calmeze și mi-a spus că atunci când ne întoarcem acasă, o să fac cursuri de dans și-o să port o brățară mare, ca să nu vadă nimeni niciodată tatuajul.” -Nina Weil



A fost dus la Auschwitz și la câteva alte lagăre de concentrare.
„Am fost deportați într-un vagon de vite, drumul a durat trei zile. Când s-a oprit brusc trenul, am auzit că striga cineva de afară în germană: «Ieșiți!» M-am uitat afară și am văzut ofițerii SS care băteau oamenii despre care credeau că se mișcă prea încet. O mamă nu se mișca destul de repede, pentru că încerca să aibă grijă de copilul ei, așa că ofițerii SS i-au luat copilul și l-au aruncat în același camion în care-i puneau pe cei bătrâni și bolnavi. Oamenii ăia au fost imediat trimiși la gazat." -Eduard Kornfeld
Câteva zeci de oameni s-au adunat la Monumentul Victimelor Ghetoului Evreiesc de la Chișinău, de Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, marcată astăzi. La evenimentul organizat de comunitatea evreiască au fost prezenți mai mulți diplomați și câțiva politicieni moldoveni.- 27 ianuarie
- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $7.39+) -
BUY THIS BOOK
(from $7.39+) - DOWNLOAD
- LIKE (1)
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE(1)
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!