Introducere

Viața privată constituie o realitate istorică care se definește în raport cu viața publică . În regimul comunist, viața publică nu a respectat limitele vieții private, totul era supus controlului "de către partid și de stat" In timpul regimului comunist au fost adoptate măsuri care să mențină familia unită, însa intervenția statului în viața privată a familiei a avut consecințe dramatice.

 "Comunismul românesc începe cu o ideologie a emancipării și sfârşeşte cu o ideologie conservator-maternalistă, încurajată de comunismul naționalist !" Dacă în anii '50-'60, propaganda comunistă înfățișa un model de femeie emancipată, în ultimele decenii legătura era "mamă-viață-pace".(Mihaela Miroiu)

Viața la bloc a reprezentat contextul social în care s-a desfaşurat viața privată. În fiecare bloc locuia cel puțin un informator al Securitații, iar cetățenii erau supravegheați îndeaproape prin ascultarea telefoanelor și citirea corespondenței. Este evident că, în aceste condiții, chiar dacă nu cunoșteai pe nimeni, erai cunoscut de toată lumea. Tovarăşii de muncă, de idei şi de revoluție erau adesea și tovarăşi de viață.

Problema creșterii copiilor a fost în parte preluată de către stat care a finanțat creşele de întreprindere și grădinițele, astfel încât un copil putea fi dus chiar de la 3 luni la o creșă zilnică sau săptămânală și părinții își puteau continua munca. In afara rațiunii sprijinirii creșterii copiilor mai erau și alte ațiuni: era mai bine ca părinții să fie ocupați în producție, inclusiv în sensul posibilității statului de a-i controla, iar educația copiilor trebuia influențată de timpuriu de către stat.

Conceptul în sine de sferă privată este dubios, ca și cel de sferă publica. Statul intervenea în viața privată a indivizilor. Spre deosebire de statele capitaliste democratice, fondate pe neamestec în viata privata a persoanei (cu toate neajunsurile semnalate de feministele liberale, respectiv acceptarea tacită a abuzurilor și violenței domestice), comunismul intervenea în viața privată prin diferite mijloace (dar nu în caz de abuzuri și violență). 

De exemplu, în România ultimului deceniu de comunism, statul stabilea în mod generalizat nevoile de consum ale indivizilor, precum și drepturile acestora la consum. Intervenția mult mai generală era în privința căsătoriilor și divorțurilor, care nu erau tratate neutru din punct de vedere politic și puteau afecta cariera și promovarea unei persoane dacă erau privite ca nepotrivite (în sensul apartenenței de clasă a partenerului sau partenerei, al trecutului politic, inclusiv al părinților, al relațiilor cu străinătatea rude, corespondență, relații profesionale).

Invățământul a devenit tot mai abstract, mai tehnicizat şi mai rupt de problemele de viață ale oamenilor, inclusiv de feminitatea sau masculinitatea acestora, dar mai ales de experiențele feminine. Totuşi, orientarea femeilor se făcea spre specializări în profesii mai prost plătite. Învățământul tehnic din care se recrutau managerii era prin excelență dominat de bărbați. Carierele universitare ale femeilor erau mult mai rare și de nivel mai jos. Cu alte cuvinte, a existat o feminizarea la bază și o masculinizare la varf a învățământului.