Era o iarnă friguroasă cu mult omăt. Toată lumea se adăpostea de gerul cumplit depănând povești la gura sobei. Doar omul de zăpadă stătea neclintit în curte pentru că nu simțea frigul. Îl făcuseră Petrică și prietenii lui din trei bulgări mari de zăpadă.

    El era mai altfel decât ceilalți oameni de zăpadă: avea două nuci în loc de ochi, nasul, un ardei roșu, năstureii din alune, o căciulă groasă de lână și în brațe, un rest dintr-o mătură veche.

    În curând noaptea s-a așternut peste sat. Din adâncul pădurii au început să apară toate vietățile ei. Primul care a ajuns la gard a fost un iepuraș îngrijorat că nu mai avea mâncare pentru pui. A început să scormonească omătul sperând că va găsi măcar o rădăcină înghețată. Omul i-a dăruit cu drag nasul său cel roșu.