Domnul Wonka, proprietarul fabricii de ciocolată, stătea în poartă singur-singurel. Ce apariție extraordinară! Pe cap avea o pălărie lunguiață ca un cilindru. Purta un frac minunat, din cea mai frumoasă catifea de culoarea prunei brumării, niște pantaloni verzi ca sticla și mănuși gri-perlă, iar într-o mână avea un baston cu mânecile de aur. O bărbuță neagră ca de țap îi acoperea bărbia, iar ochii îi erau nespus de strălucitori.

    Și părea așa de inteligent! Ce sprinten, vioi și plin de viață se înfățișa! Era vesel și zgloniu ca un copil și, în același timp, isteț și priceput ca un bătrân.

    Deodată, făcu câțiva pași de dans în zăpadă, care-i luară pe toți prin surprindere, apoi își deschise larg brațele în fața celor cinci copii așezați în apropierea porților și le spuse:

- Bun venit, micii mei prieteni! Bun venit în fabrica mea!

    Avea o voce puternică și melodioasă.

- Poftiți, vă rog, unul câte unul. Luați-vă părinții de mână! Să vă văd biletele. Cine e primul?

- Eu sunt Augustus! se prezintă copilul cel dolofan, pășind în față.

- Augustus, strigă entuziasmat domnul Wonka și-i scutură cu putere mâna de câteva ori. Dragul meu flăcău, ce mult mă bucur să te cunosc! Iar aceștia sunt părinții tăi! Excepțional! Sunt încântat de cunoștință. Poftiți, vă rog, nu vă sfiiți, poftiți înăuntru!

    Domnul Wonka era la fel de nerăbdător și de emoționat ca toți cei care așteptau la rând.

- Numele meu este Veruca Salt, spuse una dintre fetițe, făcând un 

Eu sunt Augustus Gloop!

Numele meu este Veruca Salt.

Eu sunt Micky Teavee!

Sunt Violet Beauregarde.

pas înainte.

- Scumpa mea Veruca! Încântat! Ce bucurie să te cunosc! Ai un nume mai neobișnuit, nu-i așa? Ce bine îți șade cu hăinuța aceasta violet! Mă bucur mult că ai venit azi. Tăticul tău? Bună ziua, domnule Salt! Și doamna Salt? Sunt tare bucuros să vă cunosc. Da, sigur, biletul este în ordine. Poftiți vă rog!

    Se prezentară și ceilalți doi câștigători, mai întâi Micky, apoi Violeta. Fiecare era însoțit de către ambii părinți. Îi arătară biletele domnului Wona, iar acesta mai că nu le smulse brațele din umăr, așa de entuziasmat era să le strângă mâna.

    În cele din urmă, se auzi și o voce firavă șoptind:

- Eu sunt Charlie Bucket.

- Charlie! strigă domnul Wonka. Bine-ai venit! Tu ești copilul care abia ieri a găsit biletul, nu? Am citit despre tine în ziarele de dimineață. La fix, dragul meu, la fix! Sunt tare bucuros și mă bucur mult pentru tine. Iar acesta este... A, bunicul tău? Sunt încântat să vă cunosc, stimate domn. Peste măsură de încântat! Gata! Splendid! E toată lumea înăuntru? Perfect! Vă rog, urmați-mă! Acum începe turul nostru. Vă rog, vă implor, nu vă depărtați de grup! Nu aș vrea să vă pierdeți, nu acum, vă rog să nu vă rătăciți! Of, of, nicidecum n-ar fi bine să vă rătăciți.

    Charlie privi pe furiș îndărăt și observă că porțile mari ale fabricii se închideau singure.

- Pe aici, vă rog, poftiți pe aici, pe ușa asta mare, roșie! strigă 

Eu sunt Charlie Bucket.

domnul Wonka, vesel ca un cintezoi. Excelent! E cald și bine înăuntru. Trebuie să fie cald în fabrică, să le fie bine lucrătorilor. Sunt obișnuiți, dragii de ei, cu o climă foarte caldă. Nu suportă frigul. Ar pieri dacă i-aș scoate afară pe vremea asta.

- Dar cine sunt lucrătorii? întrebă Augustus.

- Ei, toate la timpul lor, fiule, răspunse domnul Wonka zâmbind. Ai răbdare, totul va fi explicat pe măsură ce înaintăm. Gata, e toată lumea înăuntru? Vă rog mult, puteți închide ușa? Mulțumesc!

    Charlie Bucket se afla acum într-un hol lung, care se întindea cât vedeai cu ochii. Era așa de lat, că l-ai fi putut străbate cu ușurință la volanul unui automobil. Pereții erau de un roz-pal, iar lumina era caldă și plăcută.