Cuvânt-înainte

           Experiențele de tot felul ne rămân în minte și peste ani și mai ales cele pe care le trăim ca urmare a practicării unor sporturi. 

    Acest volum, care se adresează elevilor din clasele gimnaziale, dar nu numai, surprinde o experiență a unei preadolescente ce este pasionată de dans. Autoarea și-a dorit să împărtășească sentimentele și bucuria trăite în lumea dansului.

         Vă invităm, așadar, să vă lăsați purtați, în pași de dans, în lumea muzicii, a prieteniei, a competiției și a campionilor.                                                                      

                                                                        coordonatorul ediției 

      Într-o zi de duminică, ca oricare alta, eu, împreună cu ceilalți colegi, eram la repetiții la dans. Profesorul nostru a intrat foarte fericit în sală și ne-a dat cea mai bună veste din viața noastră: „Mâine plecăm în Istanbul la un concurs internațional de dans, World of Dance!”

        Toți eram tăcuți. Și nu din cauză că era prea devreme pentru nivelul nostru de pregătire, eram așa deoarece părea o glumă la început, dar fața încurajatoare a antrenorului ne-a făcut să ne dăm seama că cel mai mare concurs din viața noastră va avea loc în două zile. La început, am fost panicați: nu aveam coregrafia terminată, nu aveam cazare, nici bilete de autocar și nici măcar bilete de intrare la World of Dance. Dar, evident, antrenorul nostru s-a ocupat de absolut toate. Noi doar am învățat și ultima parte din dans și gata. 

        Eram pregătiți pentru acest concurs. Dar vestea cea mare nu era asta... vestea cea mare era că, după concurs, a doua zi, exact în sala unde se ține acesta, se desfășurau niște cursuri de dans ținute de coregrafi internaționali.

         Ziua plecării veni. Toți, agitați și neliniștiți, plini de emoții, dar și de speranța că vom ieși pe podium. Eu eram foarte încântată că o să-mi văd, pentru prima oară în viața mea, dansatorul preferat, Anthony Lee, față în față.

       Drumul a fost foarte lung și obositor, dar și distractiv. Plin de râsete, muzică și joacă, dar și de emoții. Profesorul nostru era foarte stresat deoarece și trupa mare participa, iar el, automat, avea dublă emoție: și pentru noi, cei mai mici, și pentru ei.

Am vorbit cu toții și ne-am hotărât ca, în seara concursului, să ne întâlnim toți în apartamentul trupei mari și să ne uităm pe filmări și pe punctaje.

           În sfârșit, după zece ore de mers continuu, am ajuns în Istanbul. Ne-am dat jos, i-am mulțumit șoferului că ne-a adus în siguranță, iar, cu bagajele în mâini, am început să o luăm la pas de la autogară spre hotel. Peste treizeci de minute am ajuns la hotel, aproape adormiți. Din nefericire, nu am putut să intrăm în camere deoarece acestea erau disponibile de la ora unu după-amiaza. Așa că ne-am așteptat camerele în holul de la intrare. Acolo, fiecare a ațipit cum a putut. Unii pe canapele, alții pe fotolii sau pur și simplu povesteau, chiar dacă nu prea mai aveau energie. Era greu, dar și amuzant să ne vedem toți atât de extenuați. Când, în sfârșit, ne-am primit camerele, primul lucru pe care l-am făcut, după ce am intrat, a fost să ne aruncăm în pat. Unii dintre noi nu au adormit imediat. Au cercetat un pic camerele sau au mai povestit despre câte emoții au pentru următoarea zi și despre cât de amuzant a fost să mergem cu toții în autocar zece ore.

          După câteva ore de somn, ne-am trezit energici și gata de explorat orașul și să ne confruntăm rivalii în marele concurs. Aventura noastră abia începea! 

Ziua concursului a sosit. Toți eram plini de emoții, dar și de multă speranță. Ne-am pregătit costumele și ne-am prins părul în patru codițe împletite, așa cum ne sfătuise antrenorul, și am început să repetăm dansul până ne-a ieșit perfect, fără nicio greșeală.

      La ora unsprezece, am plecat spre arenă. Era un loc foarte mare, plin de dansatori talentați, de toate vârstele. Chiar dacă eram în Turcia, majoritatea organizatorilor ne cunoșteau deoarece ne-am întâlnit prima oară la World of Dance în București, unde am ieșit pe locul nouă din șaptezeci.

         Categoria noastră începuse, așa că am intrat în culise. Noi eram numărul nouă, asta a însemnat că am privit câteva numere foarte bune, ceea ce ne-a dat mult mai multe emoții. În juriu, erau dansatori internaționali profesioniști, deci trebuia să dansăm la perfecție ca să luăm un punctaj bun.

      Când prezentatorul a strigat numărul nouă, am simțit că leșin din cauza emoțiilor, dar, când a început muzica, m-am simțit în largul meu, simțeam că zbor, simțeam muzica...

           După ce am terminat, ne-am pus toți într-o linie, ne-am strâns tare de mâini și ne-am aplecat în fața juriului. O doamnă foarte amabilă ne-a luat interviul după ce am coborât de pe scenă. I-am spus că, la început, ne-am simțit foarte stresați, dar după, ne-am conectat cu muzica și nu am mai simțit nimic în jurul nostru. După alte trupe a venit premierea, când toți dansatorii au urcat pe scenă fericiți și plini de emoții. Prezentatorul a anunțat premiul pentru cel mai bun costum, cea mai bună tematică și cea mai bună trupă. Apoi au venit premiile importante: locurile unu, doi și trei.

       După ce am văzut toate trupele acelea, nu mai aveam speranță așa mare, ne așteptam să luăm maximum locul trei...

         Când prezentatorul a strigat locul trei nu ne-am auzit numele, așa că deja voiam să coborâm de pe scenă, dar când a strigat locul doi ... am fost chiar noi. A fost ceva foarte emoționant pentru toți, mai ales pentru antrenorul nostru. Când ne-am dus în față să luăm trofeul și medaliile am început să plângem, deoarece era pentru prima oară când participam la un concurs internațional și ocupam, pentru prima dată, un loc pe podium. După ce am făcut poze și cu ceilalți câștigători, am coborât și ne-am dus să ne luăm părinții și antrenorul în brațe. Profesorul nostru a început și el să plângă deoarece era o realizare foarte mare și pentru el. După, ce am făcut poze și cu ceilalți câștigători. 

            Când ne-am întâlnit și cu trupa cea mare, ne-au felicitat și ei și au spus că i-am făcut mândri. Era ora unu după-amiaza, iar trupa cea mare intra la ora șaptesprezece, așa că am decis să explorăm orașul împreună.