Timp de câteva mii de ani umanitatea, cu puține excepții, nu a recunoscut existența sistemului solar. Oamenii credeau că Pământul se află în centrul Universului și este cu totul diferit de celelalte obiecte divine și eterice care se mișcă pe cer. Deși filozoful grec Aristarh din Samosa speculat despre reorganizarea heliocentrică a cosmosului

Succesorii săi din secolul al XVII-lea (Galileo Galilei, Johannes Kepler și Isaac Newton) au avut o înțelegere a fizicii care i-a condus la admiterea graduală a ideii că Pământul se rotește de fapt în jurul Soarelui și că celelalte planete sunt guvernate de aceleași legi ale fizicii care guvernează și Pământul. În plus, inventarea telescopului a condus la descoperirea unor planete și sateliți noi.

 In timp ce planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn fiind vizibile cu ochiul liber sunt cunoscute din antichitate, celelalte (excluzand Pamantul) au fost descoperite mult mai tarziu. Astfel in 1781 Herschel a descoperit cu ajutorul telescopului sau planeta Uranus. Planeta Neptun a fost descoperita prin calcul - "in varful creionului" - de catre Le Verrier (si independent de catre Adams) pe baza perturbatiilor provocate de ea in miscarea planetei Uranus, fiind identificata pe cer in 1846 de catre Galle. In mod analog a fost descoperita planeta Pluto de catre P. Lowell, fiind identificata pe clisee fotografice ale cerului de catre Tombough in 1930.