CUPRINS

CURCUBEUL FERMECAT (Albert)

AURORA ȘI PORUMBELUL (Daria)

UN SPIRIDUȘ LACOM (Antonio)

CORTUL MARE ȘI NEGRU (Diana)

CĂȚELUL MAGIC (Andrei)

CASI FOTBALISTUL (Casian)

ȘORICELUL PĂTAT (Bettina)

PISICUȚA (Larisa)

CARTEA MAGICĂ (Ioana)

ANOTIMPURILE (David)

HARAP-ALB ȘI IOVAN IORGOVAN (Darius)

BĂIATUL ȘI MĂRUL (Andrei S.)

VRĂJITOAREA CEA REA (Maximilian)

PEȘTIȘORUL DE AUR (Ștefania)

PĂDUREA MISTERIOASĂ (Abudi)

RĂSPLATA CÂȘTIGATĂ (Marius)

SMARALDUL (Vlad)

CURCUBEUL FERMECAT  

                                                           de Albert Sorescu

   A fost odată ca niciodată un curcubeu fermecat căruia nimeni nu reușea să îi prindă capătul. Îți dădeai seama că este un curcubeu fermecat fiindcă avea culorile pline de viață. Cine reușea să prindă curcubeul, îl avea numai pentru el, fiind un tobogan perfect.

  Când acesta apărea pe cer după ploaie, toți copiii se duceau să îi prindă capătul.

    Tom și prietenii lui erau la prima lor vânătoare de curcubee. Porniră la drum dimineața devreme. Merseră ce merseră și a trecut mult până să ajungă la el, dar erau primii care au reușit. La capătul curcubeului au văzut un spiriduș. Au vorbit cu el și acesta le-a spus că au nevoie de o floare-clopoțel în care să prindă curcubeul, să îl poată transporta. Le-a mai spus că o pot găsi la zână, care nu stătea departe, așa că eroii noștri porniră la drum și au trecut peste munți și văi de o frumusețe nemaivăzută.

        Când au ajuns, i-au cerut zânei floarea și ea le-a dat-o cu drag. Tom și prietenii lui s-au întors la spiriduș, au luat curcubeul și s-au putut da toți în el, ca într-un tobogan uriaș, multicolor. Ce fericire!              

Tom și prietenii lui erau la prima lor vânătoare de curcubee. Porniră la drum dimineața devreme. Merseră ce merseră și a trecut mult până să ajungă la el, dar erau primii care au reușit. La capătul curcubeului au văzut un spiriduș. Au vorbit cu el și acesta le-a spus că au nevoie de o floare-clopoțel în care să prindă curcubeul, să îl poată transporta. 

Le-a mai spus că o pot găsi la zână, care nu stătea departe, așa că eroii noștri porniră la drum și au trecut peste munți și văi de o frumusețe nemaivăzută. 

        Când au ajuns, i-au cerut zânei floarea și ea le-a dat-o cu drag. Tom și prietenii lui s-au întors la spiriduș, au luat curcubeul și s-au putut da toți în el, ca într-un tobogan uriaș, multicolor. Ce fericire!        

                                             Aurora și porumbelul  

de Daria H. 

          A fost odată ca niciodată o fată frumoasă, harnică și desteaptă pe nume Aurora, care locuia la marginea pădurii împreună cu bunica ei. Bunica era grav bolnavă, zăcând la pat. Fetița suferea enorm din această cauză. Bunica ei era tot ce avea.

         Într-o dimineață, fetița a ieșit să dea mâncare găinilor și dintr-o dată un porumbel alb a căzut din cer lângă piciorul fetei. Ea s-a speriat și l-a luat repede în brațe, porumbelul fiind rănit.

         - Porumbelule, ce ai pațit?

        - Am fost urmărit de un uliu și m-am atins de un fir de curent. Te rog, ajută-mă să mă fac bine!

     - Sigur că te voi ajuta! Acum ești singurul meu prieten !

        - Ești deosebită, Aurora!

        Toata ziua fetița a îngrijit porumbelul, neștiind că este un porumbel divin.

        Seara, porumbelul nu a mai mișcat și nu a mai scos vreun sunet. Fetița s-a speriat foarte tare și a plâns în hohote. Nu mai știa ce să facă pentru a-l salva. L-a ținut la pieptul ei toata noaptea și l-a rugat pe Dumnezeu să-l facă bine.

        A doua zi, când s-a trezit, porumbelul era viu și nu mai avea nimic. Fetița era încremenită și enorm de fericită.

        - Aurora, lacrimile tale m-au vindecat!! Îți mulțumesc!!

Pentru aceasta, eu îți voi îndeplini o dorință! Ai de ales între a o face bine pe bunica sau să fii o fetiță bogată, cu multe jucării și mulți prieteni. Fetița, fără să stea pe gânduri a ales să o vindece pe bunica ei.

        - Fără bunica, degeaba sunt bogată...

       Porumbelul a rămas uimit de bunătatea fetei, îi indeplini dorința și îi promise că o va vizita foarte des.

        Aurora și bunica ei au trăit fericite mult timp de atunci înainte!

Un spiriduș lacom

 de  Antonio R.

A fost odată ca niciodată un spiriduș foarte bogat. Acesta era extrem de lacom și mereu își ascundea banii într-un cufăr ascuns în peștera în care locuia. Din cauza lăcomiei lui, avea foarte mulți dușmani și era urât de toată lumea din pădure. Dușmanii lui încercau mereu să-i fure comoara, dar nu reușeau niciodată.

Într-o zi, acesta s-a dus până la magazinul din pădure și cât timp el era acolo, toți dușmanii lui erau la peșteră. Aceștia s-au gândit că dacă își vor uni forțele, vor reuși să-i fure comoara, și așa au și făcut. După aceea, au împărțit-o egal. Când spiridușul a ajuns acasă, s-a dus să își verifice comoara, dar aceasta dispăruse.          

Spiridușul a stat un minut pe gânduri și apoi și-a dat seama ce s-a întâmplat. Și-a zis în gând „Dacă vreau să îmi recuperez comoara voi avea nevoie de ajutor” și s-a dus până la iepure și l-a întrebat dacă îl ajută.

Iepurele a spus că îl va ajuta doar dacă își va împărți comoara cu toată lumea din pădure. Spiridușul a spus da și amândoi au plecat spre peștera ursului unde mai erau vulpea și bufnița.

Când au ajuns la peșteră, amândoi au început să facă un plan. Spiridușul l-a trimis în peșteră pe iepure ca să le fure banii. Ursul, vulpea și bufnița dormeau așa că nu a fost prea greu pentru iepure să se strecoare și să fure banii.

Ursul, vulpea și bufnița dormeau așa că nu a fost prea greu pentru iepure să se strecoare și să fure banii. După ce i-a dat comoara înapoi, spiridușul a luat-o la goană până a ajuns la peștera sa. Iepurele, când a văzut că spiridușul a luat-o la goană, s-a pus pe plâns. Acesta a plâns atât de tare, încât i-a trezit pe toți. Când i-au auzit plânsetele, s-au dus să vadă cine plângea așa tare. L-au întrebat de ce plânge. Iepurele le-a

povestit tot ce s-a întâmplat și când au auzit ce a făcut spiridușul s-au enervat foarte tare și au decis să se ducă la peștera lui.

Când au ajuns acolo, l-au găsit pe spiriduș ascuns în dulap, ținându-și comoara cât de strâns putea el.

Cei trei i-au smuls comoara din mâini și au plecat în mijlocul pădurii, i-au chemat pe toți și au dat fiecăruia câte puțin din comoară.

De atunci, spiridușul a rămas în peștera sa și nu a mai ieșit niciodată de acolo...

Cortul mare și negru

                                         de Diana A.

A fost odată o plajă plină de corturi colorate, excepția o făcea un cort mare și negru, în care nu intra și din care nu ieșea nimeni. Lângă el, un cort mai mic și foarte colorat. Acolo stătea Amza, un băiețel foarte prietenos și curajos.

Într-o zi, Amza vru neapărat să afle ce e cu acel cort negru. Și își făcu curaj și intră în cort. Într-un colț stătea o fetiță. Amza se duse la ea și o întrebă:

-De ce stai aici și nu ieși din acest cort?

Fetița ezită să-i răspundă, dar într-un final, spuse:

-Mă cheamă Sara și nu ies afară pentru că nu are sens, nu am prieteni și nici nu sunt dispusă să imi fac.

-Bine...dar cortul tău de ce e negru?

-Pentru că așa îmi e și sufletul și inima.

-Eu sunt Amza, apropo, și sunt dispus să fiu prietenul tău.

-Serios?

-Da! Ce zici să vii cu mine afară?

-Mmm...ok voi veni, spuse Sara!

Cei doi plecară la o plimbare prin pădure... în scurt timp s-a întunecat și cei doi au decis să înnopteze într-o cabană, pe care o zăriseră. 

A doua zi au plecat din nou să caute plaja, merseră ce merseră și văzuseră un râu, care putea fi trecut doar dacă săreai pe niște pietre. Sarei îi era frică, dar Amza i-a explicat că trebuie să -și învingă frica dacă vrea să ajungă înapoi la plajă. Trecură și râul și ajunseră într-un loc al pădurii care era îngrădit.

Legenda spunea că în acel loc există un fluture care te împietrește dacă te uiți la el. Sara și Amza au intrat în pădure și deodată Sara a împietrit pentru că a văzut fluturele, dar Amza nu împietrise pentru că lui nu îi era frică.

S-a uitat la fluture și, pentru că Amza avea încredere în el, l-a învins și Sara a revenit la normal. Peste ceva vreme au ajuns înapoi la plajă. Sara a înțeles că trebuie să aibă curajul să-și depășească fricile.

Acum Sara avea mai mulți prieteni și cortul, sufletul și inima erau din nou colorate...

Morala: trebuie să ai curajul să îți depășești fricile!  

CĂȚELUL MAGIC

de Andrei F.

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti ....  A fost un băiat năzdrăvan care într-o zi a primit de la tatăl său un cățeluș ca un ghem de lână albă însuflețit, cu doi ochi negri mari ca mărgelele, pe care l-a numit Totto. Ei își petreceau mare parte din timp împreună în curtea magică a casei bunicilor.

         Într-o după- amiază, jucându-se împreună, au obosit și s-au așezat pe o băncuță adormind amândoi

și au început să viseze. Băiețelul și Totto visau același vis. Un vis în care le-a apărut un negustor urât, atât de urât încât amândoi au avut o tresărire. Surprins de blănița albă a lui Totto, acesta a început să devină interesat de el. Negustorul află că lui Totto în loc de blăniță îi creștea vată de zahăr. Acestuia îi veni ideea să-l fure ca să-i vândă blănița. Băiețelul și Totto văzându-l pe negustor cum se apropie de ei, îsi dădură seama că ceva rău o să se întâmple. Atunci băiatul suflă de trei ori spre cer, norii au început să se adune iar ei îndată își scuturară grindina grea și fulgere asupra negustorului.

Acesta, speriat de cele întâmplate, a început a fugi cât îl ținură picioarele și nici că-i mai trebui vreodată vată de zahăr. Băiatul și cățelul său s-au bucurat atât de tare că au scăpat de negustorul cel urât, încât s-au trezit din vis. Realizând că au avut același vis, au rămas prieteni de nedespărțit, trăind fericiți și continuând să aibă vise magice.

M-am suit pe o căpșună si v-am spus o mare minciună...

Casi Fotbalistul

de Casian M.                                        

A fost odată un jucător de fotbal pe nume Casi. S-a dus la antrenament, iar după aceea, el și tatăl său au mers la pescuit .

Și deodată, Casi a prins peștișorul de aur. A pus peștișorul într-o găleată cu apă. Peștișorul îi zicea să nu-l omoare, pentru că îi  va îndeplini toate dorințele.

- Dorința mea este ca mâine la școală să câștig competiția de fotbal!

- Îți voi îndeplini dorința!

Și așa s-a întâmplat: echipa Demian a câștigat.

Antrenorul se apropie de Casi și-i spune că va juca pentru echipa locală a orașului. Casi era îngrijorat, dar peștișorul îl asigură că va câștiga meciul.

Și din nou au câstigat locul întâi. Casi a fost foarte fericit, a ieșit cu prietenii la plimbare, au mâncat înghețată, pizza și a uitat de prietenul lui, peștișorul de aur. Întors acasă, văzu că peștișorul de aur murise de plictiseală și singurătate.

Șoricelul pătat

                                                   de Bettina B.

     Era odată un șoricel gri cu pete albe. Lăbuțele, coada și năsucul lui erau roz, și avea niște mustăți lungi și albe. El locuia în căsuța unui cioban care avea o soție și o fetiță de 10 ani. Într-o zi ciobanul a plecat la piață cu soția lui și a rugat o vecină să aibă grijă de fetiță. Vecina lor era foarte blândă și o chema Marry.

     Fetița nu știa că în căsuța ei se adăpostește un mic șoricel deosebit. Șoricelul a ieșit să caute de mâncare pentru că nu mai

mâncase de alaltăieri din cauza motanului care dădea târcoale în casă când toți erau plecați. Fetița zări șoricelul și se îndreptă ușor, ușor către masa pe care se afla. Șoricelul s-a speriat și a rămas nemișcat și dintr-o dată el auzi vocea fetiței care spunea:

      -Bună, mititelule! Dar ce frumos ești! Vrei o mica bucățică de cașcaval din frigider?

Fetița ia o bucațică de cascaval, apoi întinde mâna spre șoricel care simte mirosul și începe să pipăie cu botișorul lui umed și rece mâna fetiței până ajunge la cașcaval; el nu mai era așa speriat.

    -Vrei să fim prieteni? pe mine mă cheamă Anne, spuse fetița!

      -Hai să îți dăm și ție un nume! Ce zici de Ronțu?

Șoricelul a dat din cap, s-a învârtit și a spus chiț, chiț, dând de înțeles că el o înțelege pe fetiță. Fetița s-a speriat apoi a spus:

       -Noi o sa fim prieteni pe vecie!

     Marry nu știa cu cine vorbește Anne și a venit să verifice. Anne a luat repede șoricelul și l-a ascuns la spate.

        -Ce ai acolo, Anne? întrebă Marry.

        -N-Nimic! răspunse Anne.

Din spatele fetiței se auzi un chițăit.

        -A, văd că ți-ai făcut un nou prieten!

        -Nu sunteți speriată?

       -De ce aș fi? Șoriceii sunt mici si drăguți.

        -Dar acesta este foarte diferit!

        -Dă-mi să văd!

  -Cred că se va speria... Nu pot să cred! Dar el este adevărat!

        -Păi, să îți povestesc ceva...

 Știu, e ceva în neregulă cu Marry asta, dar să vă spun și ce. Marry îi spusese lui Anne povestea pe care vă voi spune-o și eu.

      Era odată o fetiță de 10 ani ce trăia singură în mijlocul pădurii. Într-o zi a venit șoricelul pătat să ia și el un bob de strugure, fetița îl prinse și așa au devenit prieteni.

        -Aproape ca și tine, Anne!

        -E exact ca și mine!

     Fetița era o mică vrăjitoare și șoricelul un fel de creatură mistică a nopții, el putea lumina în întuneric și putea reda viața sau să controleze materia.

Când simțea pericol se transforma într-o bestie mai mare decât un bivol, cu coarne și cu dinți ascuțiți care îi ieșeau din gură ca la un mistreț.

Într-o zi părinții fetei s-au hotărât să o viziteze; ei nu erau prea buni cu ea. Când au intrat în casă au început să urle că fetița lor vorbea cu un șoricel. Au criticat-o, au urlat la ea și i-au luat șoricelul. Ea a jurat să nu fie ca ei. A plecat din pădure și se spune că s-a stabilit în satul ăsta.

       -Uaaaau, asta da legendă!

       -Vrei să mergem la o plimbare, Anne?

      -Sigur, doar să le las un bilețel părinților.

      -Îmbracă-te bine, Anne! Și ia-l și pe șoricel, vreau să îi amintesc de vremurile bune!

-Bine, dar ce vrei să zici?

       -Haide să mergem!

Au mers și au tot mers, până când au ajuns la casa micii vrăjitoare.

       -Arată exact la fel cum am lăsat-o!

      -Domnișoară Marry, ce vreți să spuneți? Stați puțin, dumneavoastră sunteți mica vrăjitoare?!

       -Ți-ai dat seama, în sfârșit!

      -Eeee, nu degeaba se spune că copiii își dau seama mai repede decât adulții!

       -De unde ai mai auzit-o și pe asta?

       -Dintr-o carte.

S-au așezat la șemineu și beau un ceai magic care le dă posibilitatea să aibă puteri magice. Vă imaginați că fetița nici nu știa!          

      -Anne, tu ești specială! Nu degeaba te-a ales Emerald!

       -Emerald?

       -Șoricelul tău!

       -Aaaaa, vrei să zici Ronțu!

      -Spune-i cum vrei, el o să fie cel mai loial prieten al tău!

     Fetița s-a hotărât să rămână cu Marry în căsuța din pădure ca să învețe vrăji. Le-a spus și părinților iar ei au fost de acord după toate rugămințile lui Anne și ale lui Marry.

Și, de atunci se spune că au rămas în pădure ca să o apere!

          PISICUȚA

de Larisa D.

A fost odată ca niciodată că dacă nu ar fi fost nu s-ar mai fi povestit...Două fete frumoase și bune la suflet, dar acestea sunt diferite. Prima fată se numește Maria și e cea mai mare, are părul negru și ochii verzi, iar sora ei Izabela are părul blond și ochii albaștri.

       Într-o zi cele două fete au decis să se plimbe prin parc iar acolo au găsit o pisicuță frumoasă, albă cu ochii albaștri, dar aceasta era lovită la o lăbuță. Fetele au luat-o acasă și au avut grijă de ea și au numit-o Luna.                               

A doua zi au dus pisicuța la veterinar pentru a-i vindeca lăbuța. După o săptămână, lăbuța acesteia era ca nouă și au hotărât s-o scoată la o plimbare. Au ajuns în parc și au decis să mănânce o înghețată. În acest timp pisicuța a început să fugă după o veveriță în pădure, fetele au alergat după ea dar nu și-au dat seama că s-au pierdut... Maria a înțeles că sunt în mijlocul pădurii, Izabela a luat pisicuța în brațe și au început să meargă.

După o oră de mers au dat de o potecă, au ajuns la un copac dar era diferit de toți ceilalți, avea niște modele sculptate pe el.                                                        

Fetele s-au apropiat de copac și au ajuns într-o lume magică: Luna putea vorbi și le-a mulțumit fetelor pentru că au ajutat-o și le-a oferit un colier pentru a mai putea intra în acea lume. Nu puteau intra decât dacă amândouă erau de acord și să nu spună nimănui. Cele două fete se întoarseră acasă Ele nu au mai vizitat acea lume niciodată dar au ținut secretul în siguranță...                                                              

Cartea magică

de Ioana P.

A fost odată ca niciodată o fată pe nume Ruth. Ea avea un frate mai mare si o sora mai mică, daca vă întrebați de ce vă vorbesc despre Ruth. vă voi spune chiar acum.

Ruth are o carte magică în care se află fiecare teamă a oricărui copil. Nu ați înțeles? Eh. păi am să trec direct la poveste să aflați.

În această seară Ruth va deschide cartea la pagina 9, exact vârsta ei, sigur va fi o aventură pe cinste.

POVESTE SELECTATĂ - frica de întuneric a Elisei

Presupun că v-ați prins că este vorba de o fată pe nume Elisa căreia îi este frică de întuneric. Ruth o va ajuta să scape fiind în locul ei pentru o noapte... este ora 22:45, Elisei (Ruth) îi e sete așa că coboară să bea apă... afară ploua cu stropi mari, exact când Elisa (Ruth) să urce scările, se uită în spate și văzu o umbră înspăimântătoare. Elisa (Ruth) fugi imediat în camera mamei sale sa îi spună asta, mama ei coborî cu ea jos să îi arate ca nu este nimic, aprinse becul și Elisa (Ruth) văzu că era, de fapt, un suport de pus hainele groase, și că din cauza ploii se făcuse acea umbră de care se speriase ea. Elisa a realizat ca nu exista ceva înfricoșător în întuneric; este doar...imaginația fiecărui copil..

Și cam acesta este rolul lui Ruth în temerile copiilor, am putea spune că e un fel de rudă cu Dorothy!!!