Dedic această carte mamei mele pentru a o încuraja să citească mai mult.

Într-o pădure ca toate celelalte, domnea un grup de țestoase. Țestoasele aveau un oraș central pe nume Testia. În acel oraș, multe întâmplări își aveau locul.
Într-o zi, când tocmai fusese terminat un baraj, un curent de apă apăru din senin și ruină construcția. Țestoasele erau dezamăgite, deoarece toată munca lor se dusese pe apa sâmbetei, dar cea mai importantă informație pentru ele era să afle cine stătea în spatele evenimentului. Nu mică le-a fost mirarea când au aflat că era vorba despre țestoasa buclucașa, cea care tot timpul făcea totul pe dos. Sătui de prostiile ei, o alungară din Testia. Buclucașa îsi luă la revedere de la minunatul oraș și, cu capul plecat își văzu de drum.








Trecu pe lângă copacii cei bătrâni, apoi peste câmpiile
pustii, traversă vârfurile munților înalți și ajunse, în cele din urmă, în apa învolburată a unui râu ce strălucea în lumina caldă a soarelui.
Bancuri de peștișori înotau prin apa cristalină a râului. Era o priveliște minunată! Țestoasa urma cursul râului, așteptând să vadă până unde o va purta. Acesta se revărsa într-un mic lac, aflat la marginea unei păduri.
Obosită, țestoasa poposi pe malul lacului, așteptând să își revină. Nu după mult timp, când mai căpătă o oarece forță, își continuă drumul până dădu de o poiană luminoasă.
O veveriță curioasă se apropie de Buclucașa și o întrebă cum de ajunsese acolo. Ea ezită să-i răspundă veveriței, dar blănoasa tot insista. Aceasta, sătulă de întrebările veveriței, plecă și o lăsă să vorbească singură, dar degeaba, o vrabie cobora din vârful copacilor și luă țestoasa la întrebări.







Epuizată, plecă din poiană și lasă animalele și întrebările lor în urmă. Nu după mult timp, un bârlog spațios, în care se odihnea un urs mare se arătă în fața ei. Speriată, se ascunse în iarba cea deasă.
Deodată, sfârâitul unei săgeți groase trecu prin apropierea urechilor Buclucașei. Uimită, se ridică pentru a observa cine realizase acestă acțiune. Cine altcineva decat soldații din Testia?! Trupele acestora năvăliră și traseră cu săgeți groase în ursul mare, blănos și negru, dar riposta acestuia nu întârzie defel. Soldații aveau avantaj, deoarece distanța dintre ei și țintă era destul de mare, iar ursul nu putea să dea lovituri de la distanță mare.
În cele din urmă, țestoasele doborâseră blănosul, iar acesta căzu la pământ provocând un răsunet asurzitor. Alergând spre pradă, o observaseră pe țestoasa buclucașă în iarba cea înaltă.



































Aceștia o ridicară din iarbă și se bucurară la vederea ei, parcă uitând de ce ajunsese acolo. Țestoasa buclucașă fu încântată că aceștia uitaseră de năzbâtiile pe care le făcuse. Astfel că s-a întors, împreună cu prietenii ei în Testia. Aceștia, bucuroși, savurară captura uriașă pentru care se străduiseră atât de mult și își folosiseră multe dintre săgețile mari, puternice și groase.



































Nu după mult timp, cerul se întunecă, iar soarele cobora încet spre apus. Deodată, se auzi un jet de apă lovind unul dintre copacii bătrâni din pădure. Speriate, își scoseseră armele urcându-se pe posturile înalte de tragere. Observând că nu se mai aude absolut nimic, își luară inima în dinți și se apropiară încet, separându-se în grupe, pentru a observa dacă auziseră bine sau doar li se părea.
Singura echipă căreia nu îi era teamă de ce auzise era echipa cu cele mai îndrăznețe țestoase.
In cele din urma, acestea nu descoperira nimic. Numai grupul indraznetelor isi continua sarcina de a cauta, iesind din padurea testoaseleor. Nu dupa mult timp, o fiinta mare si rosie dormea dupa copaci inalti si batrani. Coincidenta este ca in echipa indrazneata se afla testoasa buclucasa. La vederea acelei fiinte, toti mai putin aceasta fugira pana nu mai avura suflu. Intre timp, aceasta afla ca tocmai vazuse un dragon rosu dormind pe un pat moale de frunze uscate. Neimfricata, se apropie de acesta si printr-o lovitura cu sulita ce o tinea strans in mana, trezi uriasul dragon. Imbufnat, se ridica si cerceta cu ochii mari si galbeni imprejurimile. Dupa ce observa un animal ciudat, verde, cu o carapace groasa, uitanduse cu mult curaj spre el,
un jet gros de apa tasni pe loc dintre dinti
periculosi ai balaurului .




- Full access to our public library
- Save favorite books
- Interact with authors

Într-o pădure ca toate celelalte, un grup de țestoase domnește. O țestoasă face numai năzbâtii! Este alungată de surate!
După ce este găsită de prietenii ei, un dragon roșu, ce scuipă apa apare. Vor reuși oare țestoasele să îl alunge pentru a reveni la viața de zi cu zi?

- < BEGINNING
- END >
-
DOWNLOAD
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
-
SAVE
-
BUY THIS BOOK
(from $3.39+) -
BUY THIS BOOK
(from $3.39+) - DOWNLOAD
- LIKE
- COMMENT ()
- SHARE
- SAVE
- Report
-
BUY
-
LIKE
-
COMMENT()
-
SHARE
- Excessive Violence
- Harassment
- Offensive Pictures
- Spelling & Grammar Errors
- Unfinished
- Other Problem

COMMENTS
Click 'X' to report any negative comments. Thanks!