Poem pentru bunici

Cu bunicul stau la poartă.

El îmi spune despre soartă,

Iar când admirăm grădină

Parcă-și povestește vina-

C-a pierdut, că a uitat

Și că satul s-a schimbat.

Lumea nu-și mai face casă,

Viață-i atârnă de-o ață…

Tristă e povestea lui

Jelui-m-aș și n-am cui…

-Dar, bunicule, îi spun

Nu este nimic mai bun,

Decât, să te știm voios,

Să ne mângâi drăgostos.

Iar cu glasul tău duios

Omul este mai frumos.

Asta e povestea lui

Povestea bunicului.

Om cu dragoste de viață,

De nepoți și strănepoți.

Tare fericiți sunt toți.    

Zorilo Andrei, 

clasa a VII-a „A”

Mențiune

Jocul familiei

Când m-am trezit din somn

Eram fericită că mai pot visa.

Și visul acesta era adevărat.

Mama și tata îmi cuprindeau ființa-

Mâinele mamei se jucau în părul meu

Ca doi copii cuminți.

Tata îmi susura la ureche cântecul dimineței

Și îmi contura linia feței.

Îi aducea laude vieții.

O șoaptă îmi străbate auzul leneș încă:

-Draga noastră, barza,

cea 

pe care ai văzut-o primăvara trecută 

în camp, 

cu pene albe,

grațioasă

și  generoasă… Barza aceasta

îți va aduce un frățior.

Noi îl așteptăm cu dor.

Și toată dragostea lumii

Ne cuprinde deopotrivă.    

                          Borș Marinela, clasa a IX-a „B” 

Familia- sfânt legământ

Familie. Ce cuvânt înțelept!

Pentru mine e un concept-

Altar de credință 

Și de bunăvoință.

Biserică de acasă-

Cea mai frumoasă,

Și cea mai luminoasă.

Familie. Gând curat

Și binecuvântat

Să adune la masa

Lume aleasă-

Mamă și tată,

Soră și frate.

Legământ pe vecie

Întru vrednicie

Și bucurie!        

                              Balan Sorin, clasa a VII-a „A”