Era o vară însorită. Eu alături de prietenii mei ne-am decis că ar fi distractiv să ne jucăm ceva. Am mers în casă, mi-am luat jocul meu preferat de societate, m-am întors la ei și l-am aranjat astfel încât puteam începe distracția. Reguile jocului erau: fiecare jucător era împotriva celorlalți și trebuia să supravețuiască într-o lume fantastică numită Lagaria. Acest ținut era păscut de o grămadă de primejdii, iar câștigătorul putea fi doar unul.

                Am început jocul, iar vântul a început să sufle tot mai tare. Ne-am gândit că era o idee mai bună să adunăm jocul și să ne distrăm în casă, însă când încercam să închidem tabla, ea se zbătea pentru a rămâne deschisă. Un prieten a pus piciorul pe tablă, iar în acea clipă am fost cu toții înghițiți de joc, care ne-am adus în ținutul Lagaria. Eram foarte speriați. Unii dădeau vina pe ceilalți, toți își ieșeau din minți. M-am urcat pe un buștean și am bătut din palme pentru ca toți să se liniștească. Le-am explicat că acum nu mai aveam cale de scăpare, doar dacă unul dintre noi reușea să termine jocul cu succes, atunci cu toții eram în siguranță. Trebuia să fim pe cont propriu de acum

 încolo.Ne-am îndepărtat unii de alții cu frică.

Lagaria

stânga și în dreapta cu speranța că dacă ceva se afla acolo, măcar aș fi știut din ce parte vine. Începeam să aud un gâfâit venind din apropiere. Mă ascundeam după un copac pentru a  vedea ce se întâmpla. La un moment dat, crezând că totul era doar în mintea mea, m-am întors în spate. Aceasta a fost una dintre cele mai mari sperieturi pe care le-am trăit vreodată, un vârcolac stătea chiar în spatele meu, pregătit să mă muște. Am smuls rapid scoarță de pe copacul bătrân și i-am pus-o pe față, cât de repede am putut . Așa am reușit să scap de primul obstacol, dar știam că vor deveni din ce în ce mai grele de depășit.

            Am înaintat cu greu, fiindcă m-am accidentat la picior. Am zărit-o în fața mea pe una dintre prietenele mele, mâna îi sângera și încerca să găsească ceva cu ce să acopere rana, pentru a nu se infecta. M-aș fi dus la ea, dar știam că dacă aș face asta, aș sfida legile Lagariei și vom rămâne pe veci blocați în acest joc. 

            Am ajuns în Satul Iernii, nu degeaba se numea așa, fiindcă tot satul era acoperit de un ger veșnic îngrozitor. Zăpada îmi ajungea până la piept. Având în vedere că eram îmbrăcată doar cu o bluză subțire și o pereche de pantaloni pe care i-am rupt în genunchi când m-am lăsat în jos pentru a putea fugi de vârcolac, nu era prea plăcut să te afunzi în zăpada rece. În Satul Iernii se mai afla și o creatură numită Geromon, care avea forma unui nor care se transforma

într-un om sau un urs. Mă ascundeam prin zăpadă, fiindcă nu îmi doream să mă găsească. Un detaliu important este că la începutul jocului primești niște obiecte fermecate pe care le poți folosi o singură dată. Aveam de gând să folosesc torța, însă am văzut că un prieten a făcut asta înaintea mea și nu a fost de folos. Am început să caut ce aș putea folosi, atunci mi-am dat seama că singura modalitate ar fi să folosesc cel mai puternic obiect dintre toate: bagheta. Am ridicat-o deasupra capului meu, am îndreptat-o spre Geromon și am rostit vraja Reducto, care l-a împietrit aruncându-l departe. Așa am reșit să înaintez fără griji prin zăpadă.