Era o iarnă de poveste. Afară ningea liniștit, puteai observa cum sutele de fulgi de așterneau lin pe pământul moale și pufos. În casă ardeau lemnele pe foc în sobă, producând o căldură veșnic încântătoare. Bunica îmi croșeta o vestă, iar din când în când se mai uita la mine cu blândețe. Îmi povestea cu drag despre vremurile apuse. Voiam să aflu mai multe despre copilăria ei. La un moment dat, am întrebat-o dacă i s-a întâmplat vreodată ceva surprinzător într-o iarnă. S-a uitat ușor la mine cu ochii ei azurii și a zâmbit spunându-mi: ,,Bineînțeles! Cum de am uitat să îți spun despre asta?”. Ne-am pus una lângă alta pe pat, iar ea a început să îmi povestească cu gingășie.

.       .    .    .      .     .     .     . . . . . . .    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    . . . . .    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .     . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .   . . . . . . . . . . .   . . . . . . . . . . . . . . .     . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .          . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .        . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .         . . . . . 

                             Mi-a spus că, pe vremea ei, zăpada era mult mai mare, aproape că puteai să ieși din casă. Ea a avut, în total, 12 frați. Se juca cu ei prin zăpadă cât era ziua de lungă. Într-o zi, a decis alături de 3 dintre ei, să meargă la o plimbare. S-au hotărât să facă înconjurul pădurii, iar apoi să se întoarcă. Au pornit la drum. Ei au observat că pădurea era întunecată. Așadar, au decis că ar fi mai bine să se plimbe în altă parte, dar unul dintre frați a intervenit și a spus că de ce s-ar teme de întuneric, fiindcă cât timp sunt în afara pădurii totul este în regulă, așa că au început să înconjoare pădurea povestind. Văzând că pădurea devenea mai luminoasă, au decis să o exploreze.

                            La un moment dat, au văzut niște urme aproape șterse. S-au speriat la început, dar apoi s-au liniștit, gândindu-se că dacă erau aproape șterse, asta însemna că erau de mult timp acolo. Au continuat să se plimbe, dar au auzit un sunet puternic de foșnăit. S-au uitat de jur împrejur, dar tot nu vedeau nimic, însă au decis ca in acel moment cea mai buna cale ar fi fost să se întoarcă acasă. Cum mergeau, fratele mai mare i-a oprit pe toți și le-a făcut semn să tacă. Restul erau nedumeriți. Când unul dintre ei a vrut să spună ceva, fratele cel mare le-a arătat cu degetul spre nord. Cu toții au rămas împietriți la vederea unui porc mistreț. S-au sfătuit că ori ar trebui să arunce