ÎNGERUL PĂZITOR

   Când George a sosit acasă de la școală, a zărit-o pe mama sa într-o stare de adâncă nemulțumire. Fără să ezite, a întrebat-o:

  -Sărut mâna, mamă dragă! Ce te apasă? Ești într-adevăr tulburată!

  Oprindu-se în fața ei, observând tăcerea ce o apăsa, s-a apropiat și a îmbrățișat-o cu tandrețe, adresându-i cuvintele:

- Mamă, te rog, spune-mi ce s-a întâmplat?

Eu fac tot posibilul pentru tine, iar tu nu faci nimic! 

  - Mamă, nu ai fost în locul meu și nu știi! M-am supărat pe tine! Merg în camera mea, nu vreau să mai vorbesc cu absolut nimeni! Nimeni nu mă înțelege!

   După ce a intrat în cameră, George începe să plângă din cauza acestui conflict avut cu mama sa, simțindu-se foarte trist pentru că a fost rău cu mama lui.

  Stând în pat, încearcă să-și schimbe starea de spirit, gândindu-se la momentele minunate petrecute împreună cu mama lui. Apoi începe să simtă cum o forță îi închide ușor, ușor pleoapele și adoarme.

    Dumnezeu văzând cele întâmplate, chemă un înger și îi spune:

  - Iată, acest copil, a fost obraznic! Te rog să mergi la el și să-l faci să-și dea seama de răul pe care îl face!

  - Așa voi face, Doamne!

  -Să-i dai o lecție blândă pe care să nu o uite niciodată!

  În vis, George, simte cum începe să cadă brusc, într-un abis înfricoșător. În acel moment, fiind neputincios, băiatul continuă să cadă un timp, ce ar fi putut fi secunde, minute sau chiar ore.

  Deodată, în tot acel întuneric, pătrunse o lumină de un alb pur, ce curăța tot întunericul, iar George simți cum două mâini puternice îl prind și îl țin strâns. 

   Uitându-se în sus, zări o pereche de aripi strălucitoare ca soarele. Imediat, îl întrebă pe binefăcătorul său:

  - Cine ești?

  În acel moment putu să vadă chipul ce se afla în spatele aripilor și rămase uimit. 

  Acela era chipul mamei sale! Luminos precum aripile ce le purta.

 - Ai văzut cine este salvatorul tău? întrebă o voce profundă, ce parcă venea chiar din mintea sa.

- Da, ea este mama! Cum ar putea fi altfel decât un înger?

- Ea este, într-adevăr, un înger ce veghează asupra ta în fiecare zi, apărându-te de rele.  Deși, poate să-ți treacă neobservat, tot ceea

  - Cine ești?

ce ai devenit tu astăzi se datorează ei. Fără prezența ei, poate că n-ai fi putut ajunge până în clipa de față.

  - Dar tu cine ești?

 - Eu sunt îmgerul trimis de Dumnezeu pentru tine. Dar să știi că îngerul ce există și totuși nu îl vezi este chiar mama ta. Ea a făcut o grămadă de sacrificii pentru tine. 

 Ea a făcut o grămadă de sacrificii pentru tine.

Dar tu cine ești?

Eu sunt îngerul trimis de Dumnezeu pentru tine.

    În acel moment magic, simți o adiere tandră pe frunte și crezu că era alinat de aripile unui înger. Deschise ochii și zări lângă pat o prezență divină, îngerul său pământesc, mama sa, ce-l îmbrățișa cu tandrețe.

    - Mulțumesc, mamă scumpă!

   Ce binecuvântat este acest copil ce are o mamă atât de plină de viață.

după Estera Matei

Super Tata

     În micul meu sat, unde locuiesc și timpul pare că se mișcă rapid precum vitezele mașinilor, trăiesc eu cu familia mea: tata, mama și o surioară mai mică. Tatăl meu, pe nume Adrian, este un om simplu, dar cu o pasiune foarte mare pentru mașini. Pentru mine, era "SuperTată", un erou cu mâini împăiate și o inimă mare. În fiecare moment liber pe care îl aveam, eu și tata, ne aventuram într-o lume a mecanicii și al râsetelor.

     -Ce zici, campion, astăzi îți arăt cum funcționează cutia de viteze!" exclama tata, gata să îmi dezvăluie misterele din spatele volanului.

   Ne îndreptam spre garaj, un muzeu al uneltelor și al mașinilor, așteptându-și rândul pentru îngrijire. "

   -Azi e ziua în care înveți să te simți ca un pilot adevărat!" continua el. Iar eu îl priveam cu emoție.

   Stând așezat pe o platformă improvizată, tata îmi arăta componentele motorului.

  -Vezi acest mic motor? Este precum inima mașinii. Trebuie să-l iubești și să-l ajuți să bată puternic. Îl priveam atent și, din priviri, îmi dădeam seama că, în ochii lui, mașina nu era doar un obiect, era o creație, era ca un membru din familie.

      În momentele noastre de meșteșugărit, dialogul nostru era plin de învățături și amuzament. 

    -Tată, de ce mașinile au nevoie de ulei?" întrebam eu cu ochii mari. 

    - E ca și cum ai hrăni un prieten, să-l ții mereu în formă pentru drumurile pe care le vom face împreună! răspundea el cu un zâmbet tandru. În acele momente, mașina devenea mai mult decât o simplă bucată de metal. 

    Cu trecerea timpului, am învățat de la tata multe secrete despre mașini. 

   Într-o zi, tata mi-a spus:

   - Când vei fi gata să începi aventura ta pe patru roți, să ai mare grijă pe drum, campion! Iar mașina? Ea este ca o carte deschisă. Citește-o cu dragoste și vei rămâne mereu conectat la povestea ei.   

   Am simțit în suflet vibrația pasiunii sale. Mașina a devenit, astfel, pentru mine, o parte din sufletul tatălui meu și am învățat că pasiunea pentru mașini nu este doar despre motoare și viteză, ci și despre poveștile pe care le creăm în timp ce explorăm lumea alături de cei dragi.

 Tânjală Andrei

     Odată ca niciodată, Charlie, un băiețel de zece ani și jumătate stătea la umbra unui arbore bătrân și ajuta o păsărică rănită. Deodată un grup de copii, care erau colegii noi ai lui Charlie, se iviseră lângă el.

   -Măi Charlie, ești veterinar de la zece ani?

   - Exact! Parcă e o grădină zoologică aici la tine!

   Matei pe un ton reproșabil îi spune: 

  -Daa! Nu care cumva să te mai joci cu mine cu mâinile alea murdare!

  - Voi nu înțelegeți ...! spune cu tristețe Charlie.

Charlie

după Teodor Hamza

    Andrei îl întrerupe pe Charlie cu răutate, zicându-i: Aa...și când va veni rândul meu să stau în banca ta, mă voi învoi toată săptămâna de la școală, pentru că nu suport mizeria pe care o lași.

   - Nici eu! spune Laura, o altă colegă.

   - Nici eu nu vreau! 

   Între timp, pe fața lui Charlie au apărut câteva lacrimi de amărăciune. Plângând, acesta încearcă să mai spună ceva, dar nu reuși pentru că deja mii de șiroaie îi curgeau pe față. Își adunase toate lucrurile și a luat-o la fugă spre un râu, care curgea liniștit. Aici s-a întâlnit cu Rebeca, o prietenă de vârsta lui, cu ochii mari și albaștri, părul blond care când l-a văzut în ce hal era l-a întrebat:

 - Ce ai pățit?

- Păi au râs niște colegi de mine pentru că ajutam această pasăre rănită și apoi am fugit aici.

- Of ce rău îmi pare! Ai nevoie să te ajut?

- Mulțumesc! Da, uite, această pasăre este foarte rănită! Am nevoie de niște frunze mari, pentru a-i face un fel de susținere a aripei pe care o avea fracturată.

- Imediat! 

Rebeca a alergat la cel mai apropiat copac și a luat 2 frunze potrivite. După ce i-au bandajat aripa cu frunze, au pus-o într-un loc sigur. 

Între timp sună telefonul Rebecăi.

- Îți amintești când mi-ai spus că pot veni la tine vineri? Nu pot și aș dori să vin acum. Pot?

  - Da, doar că acum nu sunt acasă și voi ajunge în zece minute.

  - Bine! Ne vedem!

  Rebeca închise convorbirea, își cere iertare de la Charlie și porni în fugă către casă.

 Charlie, rămas singur, s-a cufundat în meditație. Se gândea la cât de întunecați pot fi unii dintre cei din jur. 

  Apoi, îndreptându-se spre casa lui, a zărit o pisică părăsită, flămândă. Fără ezitare, a hotărât s-o ia cu el acasă.

  În timp, Charlie a devenit o figură remarcabilă în comunitatea sa. multe persoane îl cinsteau și îl prețuiau pentru devotamentul său față de ființele nevinovate. 

 Teodor Hamza

  Era începutul lunii martie. Am terminat orele de curs și m-am îndreptat către casă împreună cu colegii mei Estera și Teodor. 

  Când am ajuns acasă am găsit-o pe mama mea plantând flori minunate în grădina noastră din fața casei. Iubește foarte mult florile și să aibă grădina îngrijită. În fiecare primăvară plantează flori diverese , multicolore și frumos mirositoare.

  O mamă ocrotitoare, plină de tandrețe, mă întâmpină mereu cu brațele deschise la poarta casei. Sub acoperișul nostru, râsetele dansează cu dragostea și căldura, aduse de mama. Însă uneori, chiar și în familia noastră, norii pot apăsa.

 Dar ea, cu înțelepciunea sa, știe cum să alunge tristețea: se

Mama, eroul familiei

 retrage în grădină, lăcașul ei de suflet.

  În curte, alături de ea, se jucau Mia, pisica sprintenă, și Pufoșel, cățelul nostru. Într-o clipită, Pufoșel o sperie pe Mia, făcând-o să zboare ca vântul, iar eu și mama ne-am bucurat în hohote.

  Odată ce florile au fost răsfățate, am mers împreună în casă. 

  După un prânz îmbelșugat, mama s-a îndreptat spre treburile gospodăriei. Așa e ea, tot timpul pusă pe treabă.

Leila și Omul de Zăpadă

  Era anotimpul de iarnă. Era frig și ningea ca în povești. Leila, o fată veselă și plină de imaginație,  privea foarte bucuroasă pe geam și când a văzut ce zapadă multă s-a așternut a ieșit să se joace pentru că iubea nespus zăpada. Ea se aruncase în zăpadă, era atât de fericită de frumusețea ce o înconjura! 

  La un moment dat s-a gândit că este  perfect să facă un om de zăpadă. Leila iubea mai presus de orice să facă oameni de zăpadă. Leila a decis să creeze un om de zăpadă cu adevărat special. 

  A construit un imens om de zăpadă.

  - Uau, vei fi cel mai frumos om de zăpadă din întreaga lume!

  -Mulțumesc, Leila! Mă simt deja special!

  -Ești special pentru că ești făcut cu multă dragoste. Hai să-ți punem niște ochelari de soare, să arăți și mai cool!

  Leila s-a întins să ia niște ochelari de soare din cutia ei de jucării și i-a așezat cu grijă pe fața omului de zăpadă. Ochii săi de zăpadă străluceau acum cu un farmec aparte.

  -Ce senzație! Acum mă simt ca o celebritate de iarnă!

  Timpul a trecut și omul de zăpadă a început să se topească. S-a gândit că ar fi potrivit să-l pună în frigider sau în ladafrigorifică din garaj. Dar planul fetei a eșuat, ambele electrocasnice erau pline cu hrană.

 -N-o să am noroc niciodată! Vreau să te păstrez pentru tot timpul!

- Nu ai nicio vină tu. Eu sunt vinovatul.

  - Ai dreptate!Oamenii de zăpadă, din păcate, nu durează mult. Dar amintirile noastre vor rămâne mereu în inimile noastre.

  -Adevărat, Leila. Și în curând, când zăpada se va topi, ne vom reîntâlni în următoarea iarnă.

  - Știi, omule de zăpadă, ești mai mult decât o simplă figurină de zăpadă. Ești un prieten adevărat!

  - Mulțumesc, Leila. Este minunat să am o prietenă atât de creativă și grijulie ca tine.

  Leila și omul de zăpadă au continuat să râdă și să împărtășească povești sub lumina magică a stelelor, știind că prietenia lor va dăinui mereu, chiar și în lumile lor diferite.

Amalia Matei

    Într-o zi însorită de primăvară, eu și prietenii mei cei mai dragi am decis să mergem împreună până la colega mea Elena. 

    Când am ajuns în fața porții am început să bat la poartă și să o strig pe Elena. Am bătut de mai multe ori și la un moment dat se aude vocea mamei Elenei pe un ton mai răstit:

- Copii, astăzi Elena nu poate să iasă!

- De ce? am întrebat noi.

MAIA

   - Pentru că este plecată cu tatăl ei la bunici, la Iași.

   - Aaaaa! Bine! Mulțumim, tanti Liliana!

  Am plecați întristați pentru că Elena nu este acasă să ne jucăm împreună și am plecat către parcul cel din sat.

În drum spre parc Maia zărește o cățelușă care apare în fața unei mașini. Văzând aceasta se repezi să oprească mașina zicând:

   - Stoop, oprițivă! Nuuu! strigă Maia cu putere la șofer.

Șoferul frânează brusc mașina, chiar lângă cățelușă.

Apoi șoferul nervos țipă la Maia, spunându-i:

- Fii atentă, măi fetiță, nu vezi că era să dau peste tine?! 

- Dar este o cățelușă în fața mașinii, era să o loviți! se înfurie Maia la domnul șofer. Imediat Maia ia cățelușa speriată din fața mașinii, verifică să vadă dacă este rănită la lăbuță, pentru că schiopăta. Își mai dă seama că are burtica mare, ceea ce înseamnă că are puișori, pe care trebuie să-i nască. Ce bine că Maia a observat cățelușa și a atenționat șoferul, altfel mureau și puișorii!

    Cu toții am privit cu admirație și bucurie când Maia, cu gestul său magic, a ridicat cățelușa în brațe, salvând-o din nevoia și pericolul străzilor.

   În adâncurile inimilor noastre s-a născut o neliniște, neîndrăznind a o lăsa neajutorată pe cățelușă.Dar cățelușa arăta cam neîngrijită și slabă, părea a fi uitată de lume. Astfel, Maia a hotărât că destinul lor va fi unul împreună, aducând-o în căminul său cu dragoste și grijă.

   Între timp a venit și Elena care s-a bucurat enorm de fapta Maiei. 

   Unindu-ne în jurul acestei povesti nobile, i-am dăruit cățelușei un nume, acela de Bella.

      De atunci, Maia a devenit legenda satului, un model al compasiunii și al iubirii, dăruindu-ne o poveste de neuitat, ce strălucește ca o stea pe cerul nopții.

SFÂRȘIT

Adelina Anghel

Turtița și marea

  A fost odată ca niciodată o turtiță micuță și crocantă care se numea Crispy. Aceasta iubea foarte mult marea.

Turtița avea un suflet aventuros și o pasiune neobișnuită pentru marea înspumată.

 În fiecare dimineață, Crispy se trezea devreme, se strecura pe furiș din coșul de pâine al băcăniei și se ducea în căutarea aventurilor pe care marea le oferea. Ajunsă pe plajă admira magia mării, asculta miile de păsări ciripind și zgomotul valurilor lovindu-se de stânci.